Un grup de copii cu ghiozdane în spate se așază pe o bancă de lângă terenul Știința din Timișoara. Discută despre lucrarea de control de dimineață și despre greva profesorilor. Pentru scurt timp însă, deoarece antrenorul îi cheamă în vestiar.
Apoi, echipați, pe teren nu mai intră școlarii, ci fotbaliștii. Urmează un meci din campionatul municipal timișorean. Se întâlnesc Avicola și Agronomia, două nume cu iz de cooperativă. Lotului primei formații încă nu i-a dat mustața, iar a doua echipă își spală echipamentul prin căminele studențești. Printre copii este și Dorin Codrea, vărul lui Paul, fotbalistul din Serie A. Dorin are 11 ani, iar în meciul din etapa trecută a înscris din penalty, devenind cel mai tânăr marcator din istoria fotbalului românesc, într-un meci de seniori! La Avicola se mai află și alte rude de foști sportivi. Roberto Artimon, Andrei Vaștag și Darius Buia sunt toți campioni naționali cu LPS Banatul în 2005 și în 2007. Un suporter al Agronomiei își dă cu părerea: „Cu puii ăia jucați, bă? Carne de tun!”.
Dar „puii” s-au născut când Hagi și Dumitrescu îl făceau pe Maradona să plângă pe „Rose Bowl”. Și nu se fac de râs, chiar dacă joacă într-un campionat de seniori. Tehnica superioară și dezinvoltura copiilor îi incomodează pe studenți, dar până la final diferența de gabarit decide: scor 1-0. Intrat în ultimele 15 minute, Codrea jr n-a avut emoții și și-a încercat norocul la poartă, șutul său trecând puțin pe lângă. După meci, mai obosiți au fost tot cei mari, iar puștii au părăsit onorabil terenul. "Idolul meu este Cristiano Ronaldo, joc mijlocaș central și îmi place. Când o să fiu mare, vreau să joc oriunde merit" – Dorin Codrea, jucător Avicola
"Are un talent real. Mi-ar plăcea să devină mijlocaș defensiv ca mine, dar el vede bine jocul, poate va fi ofensiv" – PAUL Codrea, jucător AC Siena
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER